Povestile Mariei

Intr-o noapte frumoasă de vara, când luna strălucea pe cerul înstelat, o fata curajoasa a ieșit din casa ei micuța și a pornit intr-o călătorie către munți . Ea dorea sa ajungă la vârful cel mai înalt al muntelui, locul unde se spunea ca luna putea fi aproape de atins.

Cu fiecare pas pe care il făcea , fata simțea cum pământul se clatină sub ea și cum vântul ii sufla parul in toate direcțiile, dar ea nu s-a oprit niciodată și și-a continuat drumul, așteptând cu nerăbdare momentul când va ajunge in vârf.

După ore întregi de mers, fata a ajuns in sfârșit la vârful muntelui și a privit in sus spre luna strălucitoare. Era atât de aproape de ea, încât părea ca o poate atinge cu mâna. Fata a început sa cânte o melodie frumoasa, iar luna a început sa se apropie tot mai mult de ea.

In scurt timp, luna a ajuns la câțiva metri de fata și i s-a adresat într-un glas dulce:

-Ce dorești, Draga mea? Fata a raspuns cu hotărâre:
-Doar sa văd ce este dincolo de lumea mea mică . Sa văd ce se întâmpla in universul larg și neînțeles. Luna a ras și i-a spus:
-Dacă vrei sa vezi mai mult decât aceasta lume mică, trebuie sa îți deschizi mintea și inima . Trebuie sa înveți sa observi și sa înțelegi tot ceea ce te înconjoară, si sa iti pui întrebări despre lumea de dincolo de ceea ce vezi cu ochii tai.

Fata a ascultat cu atenție sfaturile lunii și a promis sa își folosească mintea și inima ei mică.

De atunci,fata a devenit un explorator curajos al lumilor nevăzute și neînțelese, și a învățat sa privească dincolo de ceea ce se vede cu ochii obișnuiți. Și in fiecare noapte, când luna strălucea pe cer, fata își amintea de vorbele dulci ale lunii.